Sub umbrela organizației noastre și prin puterea incontestabilă a oamenilor, a comunității, noul centru oferă deja suport după școală unui număr de 50 de copii. Numărul copiilor care au nevoie de noi în aceasta comună este estimat la circa 200, și ne propunem să ajungem la cât mai mulți, împreună.

Pentru sustinerea centrelor educationale poti trimite SMS VISE la 8844

Cu doar 2 euro pe lună timp de un an, poți asigura mese calde pentru un copil timp de o săptămână întreagă***.

Pentru ei și pentru mulți alții, fiecare cu disperarea și speranța lui, am cerut sprijin pentru a le putea reda speranța și pentru a le oferi un viitor.

Oana Grigorescu, coordonator

Oana ne povestește: Odată, într-o zi friguroasă de iarnă, un băiețel entuziast că urma să își primească cadoul de Crăciun a venit să mă îmbrățișeze, noi amândoi purtători de ochelari. Pe drum îi cade o lentilă, o culege din noroi și o pune rapid la loc. Ce faci, întreb. “Nu-i nimic, cade, o pun la loc!” A doua zi o fetiță povestește că ea mănâncă des cartofi cruzi – se satură așa! “Nu avem butelie mereu doamna”. La ei în bucătărie e frig, mereu e frig!

Pentru ei și pentru mulți alții, fiecare cu disperarea și speranța lui, am cerut sprijin pentru a putea reda speranța și pentru a putea avea și ei un viitor.. altul decât acela în care ochelarilor le cad lentilele și în care cartofii cruzi țin de foame! Tot restul poveștii e despre ei și despre oamenii buni care se încăpățânează să le ofere afecțiune, educație, sănătate și încredere în ei.

Centrul este un loc de învățare, inspirație și susținere pentru copiii defavorizați din comunitatea Corbeanca. Aici, fiecare copil primește o șansă egală de a învăța, de a-și dezvolta potențialul și de a construi un viitor mai promițător. Oferim un mediu sigur și stimulant, unde copiii vin pentru a primi ajutor la teme, pentru a învăța noi lucruri și pentru a crește alături de prieteni. Încurajăm valori precum învățarea, respectul și generozitatea, iar în fiecare zi oferim copiilor o masă caldă, astfel încât să se poată concentra pe educație și dezvoltare.

Acest proiect beneficiază de suport oferit de foarte mulți membri ai comunității precum oameni de afaceri sau simpli cetățeni, al Primăriei Corbeanca, Centrului Cultural Sportiv Corbeanca și al Asociației Civice Corbeanca.

Mai multe poze cu copiii din Corbeanca aici

Urmărește copiii de la Centrul Educațional la Emisiunea Destine ca-n filme aici

Partener Strategic

Parteneri

Vino să ne vizitezi!

 

***Valoarea Donaţiei este de 2 Euro/lună Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.” şi „Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania.

Program:

Luni-Vineri: 09:00 – 17:00

Adresă:

Str. Sportului, nr.2, sat Tamași, Comuna Corbeanca, Județul Ilfov

Telefon

+40 722 600 568